Sunt româncă! Şi sunt mândră de asta

Sunt româncă! Am făcut cunoştinţă cu lumea din jur în urmă cu peste 26 de ani. Aici, în ţara asta; în România. Ţara în care au ales părinţii mei să rămână. Şi unde am ales să rămân şi eu.

România este ţara în care am venit pe lume, locul unde am învăţat să merg. să vorbesc. Ţara care mi-a oferit o educaţie, unde am ales să îmi continui studiile şi să muncesc. Poate limba română nu este limba mea maternă. Dar sunt româncă prin naţionalitate. Şi prin simţământ.

Şi sunt mândră că sunt româncă! Nu mă plâng de ţara asta. Nici de faptul că aici m-am născut. Nu urăsc faptul că ŢARA asta nu are turism dezvoltat, nu are un sistem educaţional pus la punct şi nici un sistem sanitar. Nu condamn ţara pentru că nu avem drumuri bune, nu avem străzi curate sau o economie stabilă.

Dar nu pot să ignor oamenii! Să nu constat că suntem un popor care îşi urăşte ţara. Popor care urăşte tot ce înseamnă România. Care condamnă sistemul educaţional tot mai prost organizat; care urăşte cum funcţionează sistemul sanitar, turismul, politica, cultura, transportul, justiţia… Care urăşte din tot sufletul România.

Posibil să fi de acord cu toată ura asta. Dar te-ai întrebat vreodată ce înseamnă defapt România? Ce înseamnă defapt ţara asta? Şi cine e de vină?

Ştiu ce îţi vine în minte. Pe pariu! Vinovaţi sunt toţi: sistemul, guvernul, parlamentarii, politica, corupţii.

Dar tu? Tu ce ai făcut ca să fie altfel? Întreabă-te măcar o singură dată de unde pornesc toate problemele ,,ţării”!

Fiecare ţară este formată dintr-o populaţie. Ştii zicala aia ,,Omul sfinţeşte locul”? Exact aşa este şi cu ţara asta pe care o urăşti atât de mult. E formată din tine, din mine, vecinii noştri, copiii noştri, din prieteni sau necunoscuţi. E o părticică din fiecare.

E timpul să conştientizăm că nu ţara ne reprezintă pe noi, ci noi reprezentăm ţara asta. În noi şi în faptele noastre se reflectă ţara asta. Şi depinde doar de noi ce se întâmplă în România de acum încolo. Aşa că ridică capul sus şi comportă-te exact aşa cum vrei să se comporte şi cei din  jurul tău.

În 1989 drumul ţării a luat o altă turnură. Datorită unor oameni care îşi doreau o schimbare şi au conştientizat că totul depinde doar de ei şi de acţiunile lor. Aşa au reuşit să înlăture comunismul. Îşi doreau libertate! Îşi doreau să se poată exprima liber, să poată cîlători, dar mai ales să poată alege ce pun pe masă familiei. S-au săturat ca totul din viaţa lor să fie dictat de o mână de oameni aflaţi la putere. Şi au făcut tot ce le-a stat în puteri să facă din ţara asta locul perfect pentru ei, pentru familia lor, pentru visele lor.

Iar noi am uitat! Am apreciat ceea ce au făcut cei care au ales să schimbe ceva în ţara asta, dar am uitat că şi noi avem nişte drepturi. Şi cel mai important: avem şi obligaţii! Avem dreptul să ne bucurăm de frumuseţile ţării, dar avem obligaţia să le întreţinem. Avem dreptul la libertate. Dar uităm că trebuie să respectăm şi libertatea celor din jur. Iar libertatea nu înseamnă ,,pot să fac ce vor muşchii mei‘. Avem dreptul la educaţie, dar şi obligaţia de a respecta sistemul educaţional.

Uităm de această balanţă, de echilibru. Fiecare drept vine cu o obligaţie. Vrei să primeşti ceva, oferă ceva la schimb. Vrei să fi respectat, respectă şi tu pe ceilalţi.

Aşa că ridică capul sus şi fă din România ţara visurilor tale!  Azi e ziua ta, dragă române. Dar nu uita să fii român în fiecare zi!

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, România!

romania flag line

PS: aici găseşti şi articolul de ziua României din 2015.



  • Daniela Oţet

    Mi se pare drăguț acest articol! La multi ani!

  • Claudia Irina

    Sunt mândră că m-am născut în țara asta și sunt mândră că avem cele mai frumoase tradiții, dar și cel mai frumos joc popular. La multi ani, Romania.

  • Ana Gogu

    La multi ani romani!
    Si eu sunt mandra de tara, de locuri de oameni…doar de conducere nu! 🙁

    • La mulţi ani! Mă bucur să mai văd oameni mândri de ţara lor.
      Cât despre conducere… să nu uităm şi ei sunt oameni. Indiferent la conducerea cărei instituţii ne referim.

  • Luca Raluca

    Ma bucur sa vad astfel de articole! Asa este, noi reprezentam aceasta tara frumoasa, desi nu ii aducem multa mandrie. La multi ani!💙💛❤️