Cumpărături Okian

Ceau dragilor,

Ce ziceți de puțină lectură? Cu siguranță ați auzit de Okian.ro, cum am auzit și eu. Nu am fost tentată până acum să îmi comand de la ei cărți, deoarece nu am găsit nimic special, care să îmi atragă atenția. Pentru că îmi doresc să citesc cărți în limba engleză, mi-am amintit că am văzut pe site-ul lor ofertă mai variată. Așa că prin luna noiembrie am intrat pe site-ul lor și m-am uitat direct la cărțile în limba engleză. Am rămas uimită ce oferte bune au. Găsești cărți recent lansate, de la diferite edituri și pentru toate gusturile. În plus, prețurile sunt de zeci de ori mai bune, față de ce am găsit până acum. Am pierdut cam o oră pe site până am decis că următoarele 5 cărți vreau să ajungă neapărat la mine:

  1. Me before you (Înainte să te cunosc) de Jojo Moyes

„Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă. Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna. Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire. „O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amâruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” – Daily Mail”OKIAN

Cartea aceasta a fost extrem de promovată än anul 2016, mai ales în mediul online. Am auzit o mulțime de păreri despre ea, multe dintre ele pozitive, care nu m-au lăsat impasibilă. Sunt foarte curioasă ce se întâmplă în carte și de ce se despart. Pentru că are și o continuare, cartea După ce te-am pierdut, care am înțeles că este povestea lui Lou după despărține. Ce despărțire? Cum se cunosc? Cum decurge viața în doi? Și mai ales, ce se întâmplă de se despart? Rămăne să aflu.

2. After you (După ce te-am pierdut) de Jojo Moyes

Lou Clark are o mulțime de întrebări. Cum de a ajuns să lucreze într-un bar din aeroport și să-și petreacă timpul urmărindu-i cu privirea pe cei care pleacă spre alte locuri? Sau de ce nu se simte încă acasă în apartamentul pe care îl are deja de un an? Oare familia ei o va putea ierta pentru ce a făcut cu optsprezece luni în urmă? Și va reuși vreodată să treacă peste iubirea vieții ei? Ceea ce Lou știe sigur e că ceva trebuie să se schimbe.

Apoi, într-o noapte, la ușa ei bate cineva. Dar oare străina care îi apare în prag are răspunsurile pe care ea le caută sau îi aduce doar alte întrebări? Dacă închide ușa, viața ei va continua ca până acum: simplă, ordonată, sigură. Dacă o deschide, va risca totul. Însă Lou a făcut cândva o promisiune: să trăiască. Și, dacă vrea să o respecte, va trebui să deschidă larg ușa…”Serial Readers

Aceasta este continuarea seriei Înainte să te cunosc. Având în vedere că încă sunt mega curioasă de prima parte, despre aceasta nu știu chiar nimic. Nu am vrut spoilere, așa că tot ce știu, ați aflat și voi din descrierea atașată.

3. Girlboss de Sophia Amoruso

„#GIRLBOSS include povestea Sophiei Amoruso, dar, în același timp, este infinit mai mare decât ea. Este profund personală, dar și universală. Fiind plină de îndemnuri brute pentru trezirea la realitate („Nu ești un fulg de nea special”), de observații oneste și pătrunzătoare („Eșecul este invenția ta”) și de povești din spatele cortinei despre ascensiunea fulminantă a Nasty Gal, #GIRLBOSS vorbește despre foarte multe lucruri. Dovedește că a avea succes nu are legătură cu popularitatea din liceu sau cu facultatea pe care ai urmat-o (dacă ai făcut o facultate). În schimb, succesul este legat de încredere în instinctele tale și despre felul în care îți asculți intuiția, știind ce reguli să urmezi și pe care să le încalci.

O #GIRLBOSS își ia viața în serios fără să se ia pe ea însăși foarte în serios. Riscă și își asumă responsabilitatea în condițiile impuse de ea. Știe când să atace și când să folosească eschiva. Când să fie serioasă și când să dea frâu liber nebuniei interioare. Așa cum scrie Sophia: „Am trei sfaturi pe care aș vrea să vi le amintiți: Nu vă maturizați niciodată. Nu deveniți plictisitori. Nu deveniți niciodată conformiști. OK? Bine. Atunci hai să facem asta” ” – Goodreads 

Girlboss este povestea tumultoasă a Sophiei Amoruso, o femeie care a început de la 0, la propriu, și a ajuns o reală #girlboss, femeie de afaceri cu un succes imens la Nasty Gal. Sunt sigură că o să fie o carte motivațională și foarte interesantă. De abea aștept să descopăr povestea în amănunt.

4. All the Bright Places (Toate acele locuri minunate) de Jennifer Niven 

„ O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară. Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care și-ar putea pune capăt zilelor. Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire. Când Finch ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale. Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască. Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.” – Goodreads

La fel, am ales carte pe principiu: am auzit multe lucruri bune, e îndrăgită de lume; oare de ce? Povestea pare interesantă, ceva ușor de citit și captivant. Sper să nu mă fi înșelat în privința ei.

5. The 5th Wave (Al cincilea val) de Rick Yancey

„ O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.
Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.
Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extratereştri la care vă puteţi gândi. Al Cincilea Val este cu mult mai înspăimântător. Poate pentru că pare atât de plauzibil. Mai aproape de noi decât am vrea să credem. Un roman fascinant, îndrăzneţ, o capodoperă a SF-ului modern.” – Goodreads

Singura carte despre care (cred) știu toate detaliile. Am văzut filmul Al cincilea val la cinematograf și chiar mă gândeam dacă va continua povestea și cum s-a ajuns la al 5-lea val, deoarece în film e foarte vag descris. Iar finalul filmului lasă de înțeles că ar putea continua povestea. Cartea face parte dintr-o trilogie captivantă din categoria SF. Nu am fost adeptă acestui gen literar, însă am observat că în ultimul timp reușește să îmi stărnească interesul. Îmi place pentru că mereu este acțiune, mister și se citesc super ușor.

Acestea fiind spuse, mi-ar plăcea să știu dacă ați fi interesați de recenzii ale acestor cărți. Sau dacă ați citit, cum vi s-a părut cartea. Povestim în secțiunea de comentarii 😉

Ce carte citiți acum? Ce cărți mi-ați recomanda?