Ce am învăţat din cărţile citite #2

Dragă cititorule, sper că ți-ai pregătit o cană de ceai fierbinte sau ciocolată caldă; ori vin, după preferințe. Pentru că ți-am pregătit un nou articol despre cărțile citite și despre ce am învățat eu din ele… sau cel puțin am încercat. Cum vă spuneam, o să fie un șir de articole de acest gen, iar primul din serie îl puteți savura la Ce am învățat din cărțile citite #1. Dar hai să trecem direct la poveștile noastre, până nu se răcește băutura 😉

„Cartea care merită citită nu e cea care gândește pentru tine, ci cartea care te face să gândești.” – James McCosh

1. Fluturi, vol. 3 – Irina Binder

„Prea târziu să te îndrăgosteşti este doar la ultima bătaie a inimii!”

O carte despre care nu pot vorbi fără să mă revolt, dar pe care totuşi ceva m-a îndemnat să o citesc. Povestea, în ansamblu, ar fi chiar faină, după părerea mea. Dar personajul principal m-a scos din pepeni. Atâta perfecţiune, umanitarism şi atâta dramatism, într-un singur personaj. Aveam impresia că la ceilalţi nu li s-a mai ajuns nimic. Înțeleg perfect toate criticile aduse acestei trilogii. E o carte pe care ori o iubești, ori o urâști. Ori pur și simplu o citești și te revolți când vine vorba de caracterul personajului principal. Cel puțin din categoria asta fac eu parte.

Şi te întrebi ce am avut de învăţat din povestea Irinei? Ei bine, sunt conştientă că există oameni care ţin atât de mult la cei din jur, încât sunt dispuşi să accepte orice, doar să rămână lângă ei. Personajul Irinei este acea femeie care atunci când se ataşează de o persoană, e dispusă să îi ierte orice. Infidelitate, minciună, jigniri, bătăi… Societatea e plină de astfel de poveşti. Şi aş recomanda tuturor femeilor de acest gen să citească cărţile din seria Fluturi. Poate uneori nu avem tăria de a spune NU, de a lua o decizie decisivă în viaţa noastră. Atunci ar trebui să privim viaţa noastră din altă perspectivă. Să vedem dacă merită toate sacrificiile sau ar trebui să schimbăm drumul vieţii. Pentru că noi suntem scriitorii poveştii noastre de viaţă. Depinde doar de noi dacă este vorba de o poveste frumoasă sau de una dramatică. Dacă jumătatea TA nu te susţine, nu îţi este alături, nu te înţelege, nu te îmbrăţişează, s-ar putea să nu fie jumătatea ta. Și nu uita: niciodată nu e tărziu să iubești!

De data asta am să fiu mai obiectivă și încerc să scot în evidență cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă Irina Binder. Pentru că am atâtea de spus despre cărțile ei. Încerc să revin cu o recenzie despre toată seria Fluturi.

2. Modry don (Casa albastră) – Tana Keleova-Vasilkova

Îmi pare nespus de rău că nu exista o traducere a acestei cărți. O lectură superbă, care îți reamintește de copilărie, de Crăciunul petrecut acasă, de mirosul îmbietor al turtei dulci sau cel ușor lemnos de brad. O lecție despre viață, despre faptul că nu suntem perfecți și despre cel mai important lucru din viața noastră: familie.

Am plâns, am răs și am plâns în hohote din nou. A fost o bombă de sentimente care m-au încercat pe parcursul celor 200 de pagini. Cea mai emoționantă lectură. Cartea asta a reușit să mă emoționeze la maxim. Evident am avut o mulțime de lucruri de învățat de la Tana. Ce înseamnă familie, cât de importantă este și cum de multe ori uităm de cei mai dragi. Îi neglijăm. Iar de Crăciun ajungem cu toții acasă. Și ne bucurăm de familie și ne reamintim cât de importantă este.

Tot ce vă pot spune e doar să vă faceți timp pentru părinți, partenerul de viață, copii și nepoți. Timpul nu stă în loc. Nu așteaptă să ai tu timp. Trebuie să îți organizezi totul în așa fel, încât să fii și lângă cei dragi.

3. Femei făra bărbați – Shahrnush Parsipur

Cinci femei, cinci povești diferite. Și totuși toate ajung în același punct. Și se despart.

Toate aceste femei au poveşti de viaţă tulburătoare şi aleg să îşi schimbe destinul. Să trăiască fără bărbaţi. Însă ceea ce am învăţat din această carte, cu siguranţă nu e faptul că femeile ar trebui să trăiască fără bărbaţi. Ci că nu trebuie să se lase dominate de aceştia. Că au dreptul să ia singure decizii în ceea ce priveşte viaţa lor. Indiferent de mediul din care vii, de profesia ta sau de vârstă, femeia e liberă să își aleagă propriul drum în viață.

Totodată, cartea mi-a arătat și modul de gândire a țărilor arabe, cum este percepută femeia de aceștia.

4. Nojoud, divortata la 10 ani – Nojoud Ali

,,Pe zidurile albe, aidoma celor de spital, întrezăresc niște inscripții cu litere arabe. Degeaba mă căznesc, nu le pot desluși. Am fost silită să întrerup școala în al doilea an de studii, chiar înainte ca viața mea să devină un coșmar, așa încât, în afara prenumelui meu, Nojud, nu știu să scriu mare lucru. Sunt cât se poate de stânjenită. Privirea mi se oprește, în cele din urmă, asupra unui grup de bărbați în uniforme verzi-oliv, cu chipie înșurubate pe cap. Sunt, cu siguranță, polițiști. Sau soldați? Unul dintre ei are un kalașnikov atârnat de umăr.”

Cel mai intrigant moment este când afli că este vorba de o poveste reală. Spusă chiar de Nojoud. Deja toată lumea ştie că în Africa copii sunt obligaţi să îşi întemeieze familii de la vârste fragede. Însă când ajungi să vezi ce este în sufletul lor, în spatele aparenţelor, nu are cum să nu te marcheze. Iar povestea lui Nojoud este totuşi una cu final fericit. Oare ce se întâmplă cu celelalte fete? Şi de ce este tolerat? Rămân momentan doar întrebări.

5. Fata cea buna – Mary Kubica

„Își aduce aminte de ochii mamei, plini de scuze nerostite, felul în care o ridica de jos și o îmbrățișa, spunându-i – Tu ești fata mea cea bună, Mia! (…) Își amintea că încă de la 4 ani se întreba care erau avantajele în a fi fata cea bună. Dar voia mai departe să fie bună. Asta e ceea ce îmi spune. Încerca din greu să fie fata cea bună.”

Povestea unei fete dispărute din propriul apartament. O fată care provine dintr-o familie respectabilă şi cu o situaţie financiară foarte bună. Dar care decide să îşi urmeze propriile ambiţii. Până într-o zi în care decide să bea la o masă cu un necunoscut. Şi de aici lucrurile se complică. Şi se complică atât de mult.

Firul poveştii este super interesant, care te ţine mereu în suspans. Te face să te gândeşti la mii de variante, să suspectezi, să faci scenarii. Şi să îţi dai seama că niciodată nu poţi şti despre alţii totul. Iar adevărul este mereu la mijloc. Nici de partea unuia, nici de partea altuia. Iar ceea ce vezi tu din afară, nu înseamnă că este adevărul. Poate este doar ce vor alţii să ştii.

Lecţie, de fapt, constă exact în asta: ceea ce vezi, nu e ceea ce crezi! Pentru că creierul nostru e aşa conceput (sau mai degrabă obişnuit), ca imediat ce am aflat sau văzut ceva, să ne facem scenarii şi să credem că le ştim pe toate. Iar dacă ne-a spus X ce s-a întâmplat, înseamnă să într-adevăr e aşa. Nu ne întrebăm niciodată dacă nu este doar în opinia lui X. Vedem o persoană mereu zâmbitoare şi concluzionăm: are o viaţă extraordinară, totul merge perfect şi niciodată nu dă de greu. Nu! Asta e ceea ce lasă persoana respectivă să se vadă. Pentru că este optimistă şi trece peste toate cu zâmbetul pe buze. Sau poate doar nu vrea ca alţii să îi ştie necazurile. Fiecare avem zile superbe, momente grele şi lucruri despre care nu vrem să povestim altora. Doar depinde cum ştim să le afişăm.

Acestea au fost cele 5 cărţi din lista mea. Le-am citit cu drag şi cu siguranţă am avut ceva de învăţat din ele. Ne auzim la următorul articol din această serie. Dar până atunci aştept părerea ta în comentarii. Te pup :*

Mereu există ceva ce am învăţat din cărţile citite. Tu ce ai învăţat din ele?