Ce am învăţat din cărţile citite #1

Ştii senzaţia aia când afară plouă, e mohorât şi cea mai bună alegere de a-ţi îndulci ziua este o cană de ceai fierbinte? Sau când soarele arde şi tot ce îţi doreşti e doar o limonadă rece? Ei bine, indiferent de sezon sau de vreme, toate acestea la mine merg neapărat şi cu o carte bună. Aşa că  propun să ne îndreptăm atenţia spre cărţile citite.

Cu speranţa că nu sunt singura care iubeşte cărţile, am decis să vă povestesc despre ultimele 5 cărţi citite. Vreau să devină un şir de articole de acest gen, articole în care vă vorbesc despre ultimele 5 cărţi citite şi ce am învăţat din ele… Sau cel puţin ce am încercat să învăţ din ele. Am să încep cu cărţile citite în acest an, pentru că a fost un an productiv şi consider că am reuşit să pun mâna pe cărţi interesante, adevărate lecţii de viaţă.

1. Biblia pierdută – Igor Bergler

Parcă un film de acţiune, bine regizat, dar din care nu lipsesc momente de descrieri care pot deveni cam plictisitoare. Acesta este sentimentul pe care l-am avut pe parcursul lecturii. Prima lecţie a fost că toţi facem ceea ce facem cu un anumit scop. Fie că este vorba doar de o satisfacţie personală, cu siguranţă nu facem nimic fără a avea un ţel, uneori un ţel de care nu suntem conştienţi. Cartea însă ne arată un om care vine cu un scop în România, mai exact în Sighişoara. Iar de aici lucrurile se complică. Este ţinta unor înscenări oribile, „iar profesorul Baker se găseşte în centrul unei conspiraţii de proporţii planetare care se derulează de mai bine de jumătate de mileniu”. 

Interesantă este și existența unei organizații formate din 12 membrii, foarte bine pusă la punct și care controlează întrega piață financiară, precum și mass-media sau cele mai importante industrii, la nivel mondial.

Cel mai mult mi-a dat de gândit acea organizație. Poate pentru că sunt oarecum mai mult orientată pe partea financiară, mă refer din punct de vedere al studiilor, dar și a domeniului de activitate. Însă existența acestui grup de oameni super influenți chiar mi-a dat de gândit. E clar că sunt anumite persoane care au puterea de a controla diferite industrii, piețe financiare sau chiar guverne. Oameni despre care nu se vorbește niciodată și care lucrează din „spate”. Însă noi ca simplii cetățeni nu ne gândim niciodată la problema asta. Vedem doar că dintr-o dată ne trezim în plină criză financiară, că deodată un aliment se scumpește incredibil de mult sau că apare un bum de alimente „contaminate”. Nu știu voi, dar eu nu cred în toate întâmplările astea. Nu cred că se poate întâmpla asta peste noapte, fără un „sprijin” și o strategie bine pusă la punct, cu un anumit motiv. Cred că ar trebui din când în când să ne mai gândim și la probleme de genul acesta…

2. Lolita – Vladimir Nabokov

„Dintr-o dată ne-am pomenit îndrăgostiţi nebuneşte, o dragoste chinuitoare, stângace, neruşinată; lipsită de speranţă, aş adăuga eu, fiindcă această frenezie a posesiunii reciproce s-ar fi putut alina doar dacă particulele sufletelor şi trupurilor noastre s-ar fi contopit şi asimilat, dar iată că nu eram în stare nici măcar să ne împerechem, aşa cum copiii mahalalei ar fi găsit cu uşurinţă ocazia să o facă.”

O carte cu o poveste interzisă. O poveste tulburătoare, dar care nu m-a făcut să abandonez lectura pe parcurs. Ci m-a făcut să înțeleg că există și astfel de povești, că sunt reale, chiar dacă ne revoltă. Toată povestea m-a tulburat, trebuie să recunosc. Adică pe cine nu ar tulbura o poveste de dragoste dintre un tată și fiica lui „adoptivă” (fiica iubitei lui)?! Vedem cazuri de acest gen în mass-media și ne întrebăm oare ce o fi în mintea lor? Ei bine, Nabokov ne arată exact ce este în capul lor. Ce gândesc, ce simt și de ce acționează așa. Și ne dăm seama că pentru ei pare ceva normal, asta simt, asta fac. Cred totuși că nu ar trebui să îi condamnăm din prima. Ci ar trebui să ne gândim că poate au nevoie de un psiholog, un diagnostic clar și un tratament.

3. În pielea unei jihadiste – Anna Erelle

„Imaginea desuetă a talibanilor trăind ca eremiţii în grotele afgane limita până acum vocaţiile. Contactul cu noii soldaţi 2.0 ai jihadului merge drept la ţintă. Postând pe YouTube o mulţime de înregistrări video ultraviolente, SI (Statul Islamic) îşi pune amprenta asupra minţilor a mii de occidentali „lobotomizaţi” de rapiditatea de acţiune şi de executare a ameninţărilor sale. „Promisiunile îi obligă doar pe cei care le ascultă…” Este, din păcate, adevărat în cazul acestor tineri jihadişti. Suferind că nu sunt apreciaţi, cei mai mulţi pleacă pe front cu ambiţia ultimă de a posta pe internet o fotografie cu ei îmbrăcaţi în soldaţi. Acolo vor dobândi o anumită importanţă, pe care vor avea şi dreptul s-o expună pe Twitter sau pe Facebook.”

Mereu m-am întrebat cum cineva poate să se întoarcă împotriva lumii. Împotriva familiei, a poporului, a religiei, a tot ce îl înconjoară. Cum pot oamenii pur și simplu să aleagă nu doar să se sinucidă, dar să și ucidă oameni nevinovați din jurul lor. Și toate astea pentru ce? Pentru o iluzie, pentru visele altora, pentru minciuni și promisiuni.

Povestea jurnalistei Anna m-a făcut să înțeleg, oarecum, aceste lucruri. Să privesc din altă perspectivă toată lupta aceasta. Și totuși m-am îngrozit gândindu-mă că totul este real. Și tot mai des întâlnit. Cartea arată cum Anna, o jurnalistă din Franța, alege să se deghizeze într-o musulmană. Aceasta începe să vorbească cu un important lider, care o îndeamnă să plece spre jihad. Iar Anna acceptă. Nu pentru că își dorește să facă jihadul, ci pentru că vrea neapărat să descopere cum funcționează aceste recrutări.

Așa aflăm de ce unele persoane aleg să facă asta. Aleg să plece către o țară necunoscută, aleg să își schimbe religia sau aleg să lupte pentru visele altora. Pentru că nu este visul lor de a face jihad, de a deveni teroriști sau de a-și schimba religia. Visul acestor oameni este de a se simți importanți. De a simți că cineva are nevoie de ei, cineva îi apreciază pentru ceea ce sunt și de cineva care îi face să se simtă utili. Cel puțin asta am învățat eu din experiență Annei.

4. Mândrie și prejudecată – Jane Austen

„Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.”

Când spui Jane Austen, aproape că spui Mândrie și Prejudecată. De ce? Păi cine nu a auzit despre acest roman de dragoste? Eu am auzit despre el o mulțime, se afla pe majoritatea listelor cu cărți pe care trebuie să le citești și în plus, apar mereu filme și seriale pe tema acestui râvnit roman de dragoste. Așa că mi-am luat inima în dinți și l-am citit. Privind prin prisma unui om din acele vremuri, da, romanul poate fi intrigant, ceva wow și de neconceput. Un fel de poveste a Cenușăresei.

Nici nu știu exact ce pot spune că am învățat. Pentru că romanul bate ușor spre o telenovelă, unde o fată săracă se îndrăgostește de un bărbat bogat. Știți și voi continuarea. Ce știu este că viața fiecăruia este însăși o telenovelă. Indiferent de condiția financiară de la care pornim în viață, putem ajunge acolo unde ne dorim. Avem nevoie doar de dorință, multă muncă, optimism și perseverență. Regizorul telenovelei noastre suntem chiar noi. Alegem scenariul și îl jucăm până la capăt.

5. 69 de motive stupide ca să te apuci de citit – Hyperliteratura

„,Adică să ne-nțelegem de la bun început: o carte nu este necesară. Iar aceasta cu atât mai puțin. O carte nu satisface nicio nevoie obligatorie, banală, nu mulțumește trebuințe imediate, primordiale. Nu-ți promite nimic, nu garantează nimic. E un obiect dispensabil. Te cultivă, te deșteaptă, îți cultivă imaginația, dar nu e musai (să vrei) să fii mai deștept. Poți trăi mult și bine fără să știi nimic. Poți să rămâi în continuare prost și Pământul tot o să se învârtă.” 

Lectura asta nu m-a făcut să citesc mai mult. Dar cu siguranță m-a făcut să răd, să reflect asupra anumitor probleme și să îmi notez o groază de cărți pe care le-am descoperit aici. Cartea este împărțită exact în cele 69 de motive. De ce sunt motive stupide? Pentru că sunt doar articole despre anumite personaje din diferite cărți, articole despre faptul că e mai bine să nu citim (pentru anumite persoane), despre cum au influențat diferite cărți autorii acestor articole.

Pasajul meu preferat este chiar la începutul cărții, când vorbesc despre faptul că este mult mai bine să NU citim. Da, ai văzut bine. E bine să ne uităm la televizor și să primim informații pe care alții vor să le vedem. Să citim doar despre ceea ce alții vor să știm. Pentru că cei care conduc o țară nu au nevoie de oameni inteligenți, de oameni care să gândească. Au nevoie de oameni care să îi creadă și care nu își pun întrebări. E ok pentru cineva faptul că nu avem un sistem educațional extraordinar. Nu pentru că nu am putea să îl avem. Ci pentru că pe unii i-ar încurca. Lecția: ceea ce vezi nu e ceea ce crezi!

Cinci cărţi pe care le-am citit în primele 3-4 luni ale acestui an. Şi când mă gândesc la ele, cu siguranţă există un lucru care mi-a plăcut sau care m-a făcut să reflect puţin asupra lucrurilor. Cititul nu te încălzeşte, nu îţi umple stomacul, dar cu siguranţă îţi umple mintea şi te învaţă ceva.

Tu ce ai învăţat din cărţile citite? 

Image sourse: Pexels.com



  • Am citit In pielea unei jihdiste si asa m-a intristat…enervat…si ce mai vrei tu! Asta pentru ca stiu ca lucrurile alea chiar se intampla…nu e nimic istorie…si da, e trist!
    Am citit si Mandrie si Prejudecata – care m-a plictisit cumva la inceput…mi-a placut si cartea totusi, mai ales ca anumite secvente nu se regasesc in film.

    • Am zis eu ca avem aceleasi gusturi. Mandrie si prejudecata nu m-a dat pe spate. Dar dupa cum spuneam, partea buna e ca din fiecare carte avem ceva de invatat. Doar trebuie sa ne gandim putin la asta si sa constientizam.
      PS: bine ca mi-ai reamintit de film. Am amanat momentul pana sa citesc cartea, iar acum am uitat de el 😁

  • Gogu Ana

    Cred ca din orice carte ramai cu o lectie.
    Important este si faptul ca te dezvolti, citind, scrii mai usor. 😉