Favoritele lunii august 2018

Bună dragilor, luna august a fost super plină de activitate pentru mine, dar şi puţin melancolică. Trecând peste asta, am descoperit produse noi şi interesante, de care nu am putut să mă despart. Iar acestea clar au intrat în favoritele lunii august, unde am încercat să mă rezum la top 5:

Favoritele lunii august 2018 2

1.Bureţel Oriflame. Probabil aţi auzit de bureţelul mov de la Oriflame, însă de curând Oriflame a lansat unul nou, turcoaz. Cu o nouă formă şi textură, bureţelul este excelent. Are un preţ bun şi îşi face excelent treaba. În plus, se curăţă uşor.

2.Fond de ten Giordani Gold Silk. De ceva timp am stat pe gânduri dacă să încerc acest fond de ten sau să rămân la preferatul meu The ONE Everlasting Extreme, despre care v-am povestit într-un articol special. Mă bucur că l-am încercat pentru că m-a cucerit de la prima utilizare. Se aplică uşor, are o textură foarte mătăsoară, pudrată şi conţine puţin ulei. Este perfect pentru ten mixt sau gras şi datorită texturii sale nu mai este necesară aplicarea pudrei. Clar revin cu mai multe detalii despre acest produs.

3.Gel de dus FA Island Vibes. Cei de la FA au lansat o nouă gamă, Island Vibes, cu arome exotice, perfecte pentru zilele călduroase de vară. Am primit pacheţelul de testare de la BuzzStore, despre care v-am mai spus pe reţelele de socializare. Am fost atât de încântată de gelul de duş încât am mai luat unul cu prima ocazie.

4.Aparat de ras Gillette Venus Breeze. Tot de la BuzzStore a venit şi acesta. Am dedicat un articol întreg pentru el Vara asta se poartă picioarele sexz cu Gillette Venus Breeze. Îl ador! Este aparatul perfect pentru femei. Uşor de folosit, cu gel care lasă pielea fină şi catifelată şi poate fi utilizat de multe ori.

5.Creion buze Cupio. În Primele mele cumpărături Cupio vă spuneam de el şi mai că mă apucă plânsul când mă gândesc că altul nu o să pot cumpăra pentru că l-au discontinuat. Este uşor cremos, rezistă bine pe buze şi arată excelent folosit în loc de ruj. IAr dacă ştiţi produse asemănătoare, lăsaţi denumirea lor în secţiunea de comentarii.

leila slimani cantec lin

Cartea care mi-a acaparat atenţia în august a fost Cântec lin, scrisă de Leïla Slimani. O carte captivantă de la primele cuvinte. Şocantă. Emoţionantă. Tulburătoare. Misterioasă. Sunt cuvintele care descriu perfect toată povestea din Cântec lin. Ce se întâmplă? Myriam, mamă a doi copilaşi decide că apeleze la ajutorul unei bone pentru a putea să îşi reînceapă activitatea. După lungi căutări, împreună cu soţul ei decid să o angajeze pe Louise, o femeie liniştită cu care copii se acomodează extrem de repede şi ajung să o iubească. Louise însă ajunge să fie indispensabilă şi repede se infiltrează în familie. Toată dependenţa aceasta duce însă spre tragedie.

Acestea au fost favoritele lunii august, ne vedem cu altele din septembrie 😉

Tu ce ai include în lista ta cu favoritele lunii august?