mi-a rămas blogul mic - schimbari - lindemona blog
Altele

Mi-a rămas blogul mic

Lipsesc de câteva luni de pe blog și asta nu pentru că nu am încercat să scriu articole, ci pentru că simt că mi-a rămas blogul mic. Simt că am dus blogul prea mult în sfera asta de beauty în care nu mă mai regăsesc. Și am pierdut puțin din esența lui. Așa că simt nevoia să scriu acest articol ca pe o ruptură din nișa de beauty.

Beauty blogger

Tot ce cuprinde nișa de beauty îmi place. îmi place să descopăr produse noi, diverse sfaturi despre îngrijire personală, sfaturi despre diverse ingrediente din produse cosmetice. Îmi place machiajul, paletele frumoase și ofertante, să văd ce este nou, ce este wow. Dar simt că nu mai pot merge pe nișa asta. Simt că nu se pliază pe ceea ce îmi doresc în momentul de față în viața mea. Iar ceea ce eu nu simt benefic pentru mine, nu pot să vi-l ofer vouă.

Cu plăcere am să vă povestesc despre produse care m-au fascinat sau ce am învățat eu despre îngrijire personală. dar doar despre ceea ce consider eu că trebuie neapărat să dau mai departe. Și asta pentru că simt că foarte mulți din acest domeniu au trecut peste limite și totul devine doar consumerism, reclamă și sponsorizare. Iar eu nu rezonez cu asta.

Dezvoltare personală

Un domeniu care m-a atras mereu, dar despre care nu simțeam că am suficiente resurse ca să scriu pe blog. Simțeam că am nevoie prima dată să le aplic în viața mea, să schimb ceva la mine. Simt că unele schimbări au avut loc, iar la altele trebuie să mai lucrez. Însă simt nevoia de a le împărtăși cu ceilalți. Așa că o să apară mai multe articole de acest gen și nu numai.

Minimalism – less is more – conștientizare, dezvoltare și self care

Ați auzit cuvântul acesta de mii de ori. Este un trend în adevăratul sens al cuvântului. Dar nu mă refer la acel minimalism extrem de a nu avea nimic prin casă. Mă refer la a avea tot ce îți dorești cu adevărat, dar necesar. La a te limita la a avea ceea ce consideri cu adevărat util. Să îți pui de 2 ori întrebarea ”am nevoie de asta?” atunci când îți dorești ceva.

Cel mai fain proiect pe care cu siguranță am să-l păstrez este Ce am învățat din cărțile citite. L-ai văzut?

Mi-a rămas blogul mic

A rămas prea mic domeniul blogului pentru ceea ce îmi doresc eu. Prea nișat și nepersonal. Așa că îmi doresc să rup bariera asta de nișă și să devină un blog divers. Nu îmi doresc să scriu pentru o anumită firmă sau despre un anumit produs și atât. Nu vreau să simt că oamenii cumpără ceva. Vreau să simt că oamenii rămân cu ceva după ce citesc articolele mele. Că ceea ce am învățat din propria experiență poate fi de ajutor pentru alții.

Sper să rezonezi cu mine și să-mi rămâi alături. Să reușim să facem un progres și să ne susținem reciproc. Eu îți mulțumesc că ești aici și că îmi oferi șansa și motivația de a scrie în continuare. Scrisul, indiferent de subiect, simt că a făcut parte din mine și personalitatea mea dintotdeauna. Iar blogul este locul unde pot așterne pe coală background alb cuvinte, gânduri și idei, exact așa cum le simt.

%d blogeri au apreciat: