Prima mea vacanță cu familia
Altele,  Beauty for soul

Prima mea vacanță cu familia

Suntem prinși într-un dute-vino de când țin eu minte. Mereu cu programul plin, mereu cu lucruri importante de făcut și mereu în grabă. Fiecare „vacanță” a fost programată în funcție de nevoile cuiva. Mereu alegeam destinații pe principiul: „oh, dacă tot am ajuns aici, hai să vizităm împrejurimile”. Au fost excursii frumoase, dar nu le-am numit niciodată concediu sau vacanță. Pentru că nu asta înțelegeam noi prin vacanță.
Christian Tour a lansat o probă în cadrul competiției Spring SuperBlog 2019 foarte interesantă: prima mea vacanță. Și instant m-au năpădit o mulțime de amintiri plăcute și experiențe de neuitat. Apoi am încercat să le ordonez cronologic în mintea mea. Oare care a fost prima mea vacanță?

Turul României! Da! Asta e! O vacanță în România. Nu a fost prima oară când am călătorit. Nu a fost prima vacanță din viața mea. Dar a fost prima mea vacanță oficială cu familia. A fost prima dată când ne-am făcut bagajele, am urcat în mașină și ne-am lăsat ghidați de soare.

Eram deja în anul 2 de facultate, respectiv în vara anului 2012 și tocmai dădusem ultimele examene la facultate. Părinții mei au venit cu idea de a merge împreună în vacanță. O vacanță oficială. Timp oferit exclusiv nouă. Pentru că fiecare are dreptul la vacanță, nui așa? Noi niciodată nu ne rezervasem câteva zile pe an când să spunem că suntem într-o vacanță. Acesta a fost începutul.

Și ce face un om când pleacă în vacanță? Își pregătește un plan, un traseu. Ce am făcut noi? Simplu! Eu am dat ultimul examen din prima sesiune, am mers la cămin și mi-am făcut repede bagajul. Ai mei deja mă așteptau în parcare. Am urcat în mașină, iar până am traversat Timișoara, fiecare și-a spus dorințele: eu voiam să văd Dunărea și Porțile de Fier, tata ar fi preferat castelul Peleș, iar mama voia să ajungă în Brașov. Am căzut de comun acord că ar fi fain să țintim spre Brașov, dar parcă nu direct acolo. Mai pe ocolișuri, să vedem mai multe. Perfect! Aveam un plan (dacă se poate numi asta un plan).

Prima decizie a trebuit să o luăm destul de repede. Indicatorul arăta două orașe la poluri diferite: ori o luăm către Drobeta Turnu Severin, ori către Deva. Am stat cam 5 secunde pe gânduri până am ales destinația Drobeta Turnu Severin. Te întrebi care e legătura dintre Severin și Brașov? Cum care? Ambele sunt în România! Tata are o vorbă: „în Viena poți ajunge și prin Moscova”. Cine a zis că trebuie să fie un drum direct?

Prima vizită a fost la Dunăre, făcând cunoștință cu două orașe superbe: Orșova și Drobeta Turnu Severin. Traseul e divin, ador drumul acela. Serpentinele sunt preferatele mele. Iar când am lângă drum un rău în care se reflectă razele soarelui de iunie, parcă e un drum prin rai.

Am admirat Dunărea, peisajele din partea cealaltă a Dunării de la vecinii noștrii Sărbi, am căutat disperați renumitele Porți de Fier și am ajuns în Severin. Ne-am plimbat prin oraș, am vizitat Turnul de Apă și am început să țintim câtre mijlocul țării. Dorințele mi-au fost satisfăcute. Urmau cele ale părinților mei.

În drum spre Brașov am oprit în Târgu-Jiu pentru că mi-am amintit de Coloana Infinitului. Am vrut neapărat să o văd și să fac poze. Apoi ne-am programat o oprire la Râmnicu Vâlcea. Am vrut să ne facem cumpărăturile, așa că în mintea noastră cel mai potrivit loc era Mall-ul. Am găsit repede un loc, am parcat mașina cu numere străine, ne-am luat portofelele, am coborât din mașină, am făcut 3 pași și am observat un grup de bărbați ciudați, care ne urmăreau fiecare mișcare și se uitau insistent la mașină. Evident că am uitat de foame, de sete și am pornit val-vârtej la drum.

La Curtea de Argeș am nimerit în plin potop. Ploua torențial și nu vedeai la un metru în fața ta. Am așteptat lângă drum până s-a mai domolit vremea. În satele următoare de abea ne mișcam, iar lumea era disperată. Când în fața noastră apare un anunț: „ începe traseul Transfăgărășan”! Evident, am avut experiența vieții de a vedea cel mai frumos drum din lume printre picături de ploaie, iar de sus, pe întuneric, vedeai fulgerele în plina lor splendoare. Nu intru în detalii. Vă spun doar atât: bine că nimeni nu ne-a luat tensiunea în momentele acelea sau să ne facă un EKG. O luau aparatele la goană.

Următoarele destinații au perfecte. Am vizitat faimosul castel al lui Dracula. A fost o experiență de neuitat. Pentru drum am ales să iau romanul Dracula, fără să știu că voi ajunge în locul unde se desfășura toată acțiunea. M-am simțit parte a poveștii. Apoi am schimbat foaia și am găsit doar niște ruine, în Rășnov. Un alt loc superb.

Am poposit câteva zile și în superba zonă Predeal-Azuga-Bușteni-Sinaia. Un loc în care m-aș întoarce cu mare drag. Peisaje pe care aș vrea să le savurez zilnic, dacă ar fi posibil. Aici nici nu știu despre care să vă povestesc. Castelul de poveste Peleș, parcul din Sinaia, excursia noastră cu mașină de teren către Babele și Sfinx, călătoria la Cheile Tătarului, Podul cu Flori, Lacul Bolboci? Aș povesti cu mare drag despre fiecare loc vizitat, despre frumusețea fiecăruia, dar ar trebui să vă luați un mini concediu pentru a citi totul. Așa că vă las câteva poze care vorbesc de la sine.
PS: Unde e Brașovul? În planul inițial. În realitate, în Brașov ploua, așa că am vizitat Biserica Neagră și am reușit să bem o cafea. The end!

Ți-am făcut poftă de vacanță? Christian Tour susține dreptul la vacanță! Iar eu la fel. Fiecare merităm o vacanță, fie ea de relaxare sau de distracție, pe nisipul fierbinte sau la răcoarea brazilor. O vacanță cu bagajul în spate și harta în mâini este o aventură. Tu poți alege însă ceva la fel de palpitant, dar bine organizat: o vacanță cu Christian Tour. Și nu uita să ne spui aventurile tale 😉

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.

CT-DreptulLaVacanta1-1 prima mea vacanta
%d blogeri au apreciat: