#StaiAcasa lindemona superblog watchshop
Altele

#StaiAcasă eficient și organizat

#StaiAcasă a devenit laitmotivul acestei primăveri. A sosit momentul mult visat în care toată lumea ne îndeamnă să nu ieșim din casă. De când ai visat să îți spună cineva să stai acasă?

Cu siguranță nu în această împrejurare, dar toți ne-am dorit ca într-o bună zi cineva să vină să ne spună că putem sta acasă, cu familia, un bol mare de popcorn și privind seriale ca un adevărat maratonist. Sau să citim cărți până nu se termină toată stiva adunată de ani de zile în care doar visam la un moment de respiro literar.

Toți am reacționat la un moment dat ca atunci când eram copii și suna ultimul clopoțel care anunța vacanța de vară. Însă zilele trec și bucuria și optimismul nostru se duc pe apa sâmbetei. Se instalează anxietatea, plictiseala, panica. Iar în astfel de momente avem nevoie de un restart. Cum? Organizarea timpului!

Sper să reușesc să vin în ajutorul tău cu câteva lucruri pe care le fac eu în aceste vremuri.

Planul pentru ziua următoare

În fiecare seară, când stai liniștit, încearcă să îți faci un scurt program cu lucrurile esențiale pentru următoarea zi. Dacă le așterni pe o foaie, cu atât mai bine. Dimineața nu trebuie să te prindă nepregătit. Te trezești cu energie și trebuie să o focusezi cât mai eficient.
PS: cu siguranță ai prin care ceva ceasuri damă sau pentru bărbați, așa că nu ezita să îți setezi alarma pentru următoarea zi 😉

Începe ziua în forță

Toate acele lucruri programate din seara precedentă trebuie bifate, așa că începe dimineața cu un mic-dejun gustos și copios, savurează-ți cafeaua și apucă-te de treabă. Știu că #StaiAcasă, dar nu e vreme de pierdut. Trebuie să te menții activ, eficient și pozitiv.

Mișcarea îți oferă doza de endorfine

Având în vedere că îți petreci aproape 24 de ore din 24 exclusiv în casă, mișcarea și exercițiile fizice sunt mult mai importante în perioada asta. Așa că stabilește 30-60 de minute cele mai potrivite pentru tine în care zilnic să le acorzi sportului. Știm foarte bine că sportul îți ajută corpul să elimine endorfine. Iar acum avem cea mai mare nevoie de ele. Sunt acei soldăței magici care ne redau energia și gândirea pozitivă.
Dacă nu știi ce sport să faci prin casă, nu te îngrijora. Sunt mii de instrucțiuni de la instructori de fitness și o mulțime de aplicații pentru smartphone care îți vin în ajutor. Ca să fi cât mai eficient, te poți folosi de un smartwatch.

Te invit să descoperi și Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!

Seara – momentul tău de relaxare și răsfăț

Seara lasă totul la o parte și încearcă să o dedici ție și sufletului tăi. Fie că alegi să citești o carte, să privești un serial sau să joci board game cu familia, petreceți timpul cât mai plăcut. Nu este momentul nici pentru știri, nici vești negative, nici rețele de socializare. Este doar momentul tău de relaxare.

Pandemia a început să ne agite puțin și devine din ce în ce mai iritantă toată această perioadă petrecută doar în casă. Tocmai de aceea trebuie să nu ne lăsăm pradă anxietății și să ne menținem sănătoși, eficienți și organizați. Folosește tot acest moment de respiro de la agitația zilnică într-un fel cât mai benefic ție.

Tu cum îți petreci ziua când #StaiAcasă?

Articol scris pentru proba 14. #TimpulPetrecutAcasă din cadrul competiției Spring SuperBlog 2020.

Anunțuri publicitare
%d blogeri au apreciat: