Uneori dispar

Uneori dispar… Revin apoi cu nostalgie. Aștern cuvintele nerostite pe ecranul alb. Atât cât mă ține. Atât cât mă inspiră. Apoi din nou dispar.

Sunt momente când simt că am ceva de scris. Că îmi este dor să aștern cuvintele pe un ecran alb, săă îl umplu de litere. Să caut fotografii care îmi exprimă perfect starea. Să mă implic, să reînvii ca pasărea Phoenix. Atât cât am inspirație și dorință de dăruire. Când nu sunt aici, înseamnă că am spus tot. E timpul pentru pauză. Nu am scris niciodată nici din obligație, nici pentru bani. Am scris doar din suflet și pentru suflete.

Am dispărut și lunile acestea. Am lipsit toată vara. Nu m-am pierdut prin lume, nici nu am zăbovit la soare. Dar am avut parte de atâtea schimbări în viața mea, încât mi-am dedicat timpul lor. Și inima, și gândurile.

Blogging în 2023?

Bănuiesc că tot aici mă v-a prinde și anul 2023. Poate la fel de inconsecventă. Poate mai activă. Nu e loc de promisiuni. Știu doar că mă întorc cu tot dragul aici. Blogurile cu siguranță nu vor dispărea niciodată. Se vor adapta, se vor schimba. Așa se întâmplă de la începutul blogging-ului. An de an am crezut că e gata, că blogul nu mai e citit (sunt prin preajmă din anii 2000). Au trecut ani peste blog, dar tot nu s-a așezat praful peste el. La fel și cu cărțile de citit. Mereu se găsesc oameni dornici de a citi, de a descoperi și altceva. Trendul vine și pleacă mai departe. La fiecare îi vine rândul să fie ,,pe val” și fiecare val este trecător. Dar apa tot acolo rămâne.

Oldies but goldies