Recenzie: Castelul de sticlă de Jeannette Walls

O poveste revoltătoare despre copilărie, nepăsare, părinți iresponsabili, dorințe și vise mărețe. Așa ar suna într-o propoziție viața lui Jeannette Walls și Castelul de sticlă al părinților ei. Scriitoarea ne relatează copilăria ei zbuciumată alături de părinți iubitori, dar atât de iresponsabili. A fost și ecranizat în anul 2017. Merită văzut, dar mai ales merită citită cartea.

Despre carte – Castelul de sticlă

O biografie care te intrigă, te trece prin zeci de stări în doar câteva minute. Care îți crește tensiunea, te revoltă și te aduce în viețile unor oameni pe care până acum nu i-ai înțeles. Și poate nu îi vei înțelege niciodată. Dar îți vei da seama că nu toți gândim la fel. Că inteligența nu are mereu legăură cu lucruri mărețe și bune.

Autor: Jeannette Walls
Pagini: 374 (română)
Editura: YoungArt – Grup editorial Art
Anul publicării: 2005
Gen: memoriu, non-ficțiune, biografie, autobiografie, Young Adult
Personaje: Jeannette Walls, Rex Walls, Rose Mary Walls, Maureen Walls, Brian Walls, Lori Walls

Povestea pe scurt + spoiler

Povestea începe cu Jeannette într-un taxi, în New York, când în drum spre casa ei de lux vede o femeie căutând în tomberon. Pe mama ei! Nu se oprește. Însă se simte vinovată pentru acest gest, iar a doua zi decide să se întălnească cu mama, să o ajute. Aceasta însă refuză ajutorul ei pentru că nu are nevoie. Aceasta e viața pe care mama și o parte a familiei o alesese.

Prima amintire a lui Jeannette este pe când avea vreo 3 ani, trăiau cu familia într-un parc de rulote din sudul Arizonei. Îmbrăcată într-o rochiță frumoasă cu tul, fetița își fierbea singură crenvuști pentru a face hot-dog. Mama ei se afla în ateliurul ei de pictură și nu avea timp să le facă copiilor ceva de mâncare. Rochița s-a aprins de la flacără, iar Jeannette a ajuns la spital cu arsuri destul de grave. Tot personalul a fost șocat de pățania fetiței, dar și de neglijența părinților. La scurt timp de la incident, tatăl, Rex Walls își trezește copii în miezul nopții și le spune că pleacă din oraș. Familia se mută des, trăind prin diverse orășele miniere din deșert. Uneori mergeau la bunicii din partea mamei, însă Rex mereu termina certându-se cu ei și trebuia să se mute din nou.

Jeannette, Lori și Brian au fost învățați de părinții lor să citească, să scrie și să socotească. I-au învățat și alte lucruri care să îi ajute în viață, precum trasul cu arma sau cum să procure mâncare. Copii nu aveau pantofi sau pastă de dinți, iar hainele erau mereu de la second-hand. Când un proprietar din California a oferit oamenilor struguri cu doar 50 de cenți, dacă își culeg singuri, familia Walls a mâncat struguri săptămâni în șir.

Tatăl lor le-a promis că această viață de aventurieri este doar temporară. Într-o zi o să câștige o mulțime de bani, o să se stabilească într-un oraș frumos și o să construiască un castel de sticlă. Avea și planul casei făcut, întreaga schiță, cu panouri solare și sistem de purificare a apei. O casă modernă și super ecologică și economică.

Rex Walls a crescut într-un oraș minier, Welch, din vestul Virginiei. La șaptesprezece ani a plecat de acasă să se facă pilot. Pe mama lor a întălnit-o când aceasta s-a aruncat întrun lac, iar el a sărit după ea. După șase luni s-au căsătorit. Rex Walls a plecat din forțele aeriene pentru a putea câștiga mai mulți bani. Imediat au avut și patru copii:  Lori, Mary Charlene, Jeannette și Brian. Mary Charlene a murit pe când era încă un bebeluș. Tatăl lor nu și-a revenit complet niciodată, iar din acel moment a început să bea alcool.

Spoiler – aceste fragmente dezvăluiesc toată povestea, treptat

Mama lor rămâne din nou însărcinată, nu lucrează și se dedică doar artei, toată ziua pictează. Tatăl își pierde slujba din mină, iar imediat după nașterea lui Maureen, familia se mută din nou în alt oraș. În Battle Mountain tatăl încearcă să lucreze din nou în mină, dar nu durează mult. Până reușește mama lor să își găsească un loc de muncă ca învățătoare, familia este nevoită să fure mâncare ca să supraviețuiască.

Într-o zi, tata îl ia pe Brian cu el la o cină cu Ginger, o femeie care lucrează la un bordel. Băiatul îi povestește surorii lui, Jeannette, că după cină tatăl lor și Ginger s-au retras într-un dormitor. În oraș apare un nou băiat, Billi Deel, care se îndrăgostește de Jeannette. Aceasta îl refuză, iar Billi, din răzbunare, vine acasă la familia Walls și trage cu un pistol în pereți, atrăgând atenția poliției. Din nou familia Walls este pusă pe drumuri.

Bunica din partea mamei tocmai decedase, așa că familia decide să se mute în casa ei. Casa începe să se degradeze pe zi ce trece, iar părinții nu fac nici un efort de a remedia situația, din contră. Într-o zi, un necunoscut intră în casă și o molestează pe Jeannette. Tatăl lor pleacă spre Marele Canion pentru a găsi aur și a aduce bani acasă, însă se întoarce acasă fără bani, beat și o atacă pe soția lui. Din fericire intervin copii să-i oprească.

Casa ajunge să fie o paragină, așa că familia să se mute din nou. De data asta merg la Erma, bunica din partea tatălui, care trăiește cu unghiul lor. O femeie foarte rece, care nu îi vrea în casa ei. Copii sunt înscriși la școală. Acolo, Jeannette se împrietenește cu Dinitia, o fată de culoare. Dar când află bunica de această prietenie, o insultă pe motive rasiale, iar Jeannette devine agresivă. Până sunt plecați părinții, relația copiilor cu bunica și unchiul lor se înrăutățește. Într-o zi o găsește pe Erma molestându-l pe Brian. Apoi Erma îi alungă din casă.

Familia se mută pe Strada Micul Hobart, un mic cartier în care oamenii trăiesc din ajutor social. Tatăl continuă să bea din ce în ce mai mult, iar resursele financiare ale familiei dispar. Copii sunt tratați urăt de ceilalți și au loc mai multe incidente. Unchiul încearcă să o molesteze pe Jeannette, iar fata încearcă să îi spună mamei, însă aceasta respinge incidentul. Când familia ajunge la fundul sacului, neavând ce să mănânce, copii o rog pe mamă să divorțeze de tatăl lor și să accepte ajutor social. Dar mama refuză. La apariția unui ofițer care îi amenință că o să piardă custodia copiilor, mama hotărâște că e momentul să își caute un servici ca învățătoare. Copii își caută mici job-uri pentru a suplimenta veniturile. Însă toți banii sunt luați de tatăl lor pentru a-și cumpăra alcool.

Copii merg mai departe la școală. Când nu au ce mânca, caută prin tomberoane, însă în așa fel încât să nu afle nimeni. Când Jeannette ajunge la liceu, se înscrie la redacția ziarului școlii. Îi place să scrie, se bucură că are unde să își petreacă timpul în liniște, curățenie, căldură, dar mai ales, are acces la cantina școlii și poate alege din coșuri de gunoi mâncare bună.

Rex o ia pe Jeannette cu el când merge la un bar, iar acolo aproape că este violată, însă reușește să fugă. Când îi povestește tatălui, iar acesta mândru îi spune că știa că o să se descurce, realizează că a fost ideea lui. Jeannette, Lori și Brian decid să își adune bani și să se mute singuri la New Yorl. Muncesc toți din greu, străngând bani într-o pușculită. Dar într-o zi o găsesc goală. Tatăl lor le-a furat banii.

Este momentul în care cei 3 copii își unesc și mai mult forțele și iau o decizie radicală. O să plece toți, pe cont propriu, în New York, imediat ce îndeplinesc vărsta necesară. Pleacă Lori, apoi Jeannette și în cele din urmă și Brian. Lori lucrează la o terasă, Jeannette începe ca reporter la o redacție de ziar, apoi merge la studii la Barnard College.

După ce crește și Maureen, aceasta se mută cu Lori. Văzându-și toți copii mutață în New York, mama și tata decis să își urmeze copii. Se mută toți la Lori, însă încep să se confrunte cu probleme financiare și rămân din nou fără adăpost.

Tata petrece săptămâni în spital, forțându-l să devină treaz și obține un loc de muncă în nordul statului. Când se întoarce, începe imediat să bea din nou, iar după ce Jeannette îi cumpără haine, este jignit că l-ar trata ca pe un caz de caritate. Jeannette absolvă și se mută cu iubitul ei, Eric, iar ea obține un loc de muncă scriind articole de bârfă pentru un prestigios post de știri. Ani mai târziu, după ce Maureen încearcă să o înjunghie pe mama, ea este trimisă la un institut de psihiatrie și familia se desparte, până când tata moare de un atac de cord și Jeannette divorțează de Eric. Brian își întemeiază propria familie, iar Maureen decide să se întoarcă în West Virginia.

Povestea se încheie atunci când Jeannette și noul ei soț, John, îi găzduiesc pe Brian și Lori pentru cina de Ziua Recunoștinței, iar familia dă un toast pentru viața tatălui.

Părerea mea despre Castelul de sticlă

De-a lungul lecturii am trecut de la nervi, la milă, de la revoltă, la resemnare. M-a trecut prin toate stările posibile. Trei dintre copii sunt foarte ambițioși și uniți. Împreună au reușit să iasă din coșmarul acesta. Din păcate, fata cea mai mică și părinții nu se vor schimba niciodată.

Până de curând am crezut că oamenii necăjiți au nevoie de ajutor. Iar dacă pot, să încerc să îi ajut. În ultmul timp m-am resemnat și mi-am dat seama că degeaba vreau eu să ajut un om, dacă el nu își dorește asta. Oricât de greu mi-ar fi să înțeleg, unii oameni aleg să trăiască așa. Dacă gândirea lor nu se schimbă, pot să le ofer totul, oricum nu știu ce să facă cu el.

Mi-a luat 30 de ani să înțeleg asta. Uneori mă mai consum pentru asta. Dar cel puțin am înțeles că nu depinde de mine. Fiecare om face propriile alegeri în viață. Dacă simt că are nevoie de un ajutor, mă ofer cu mare drag. Dar încerc să nu insist mai mult, dacă acel om văd că nu vrea. Pentru că îmi consumă timp și energie, poate și financiar.

Mă bucur nespus de mult că Jeannette a reușit să iasă din mentalitatea asta, la fel și Lori cu Brian. Pe ei i-a marcat copilăria, dar au știut să folosească asta într-un fel bun. Au văzut că este un exemplu negativ în care nu trebuie să se întoarcă vreodată. Maureen, din păcate, nu cred că o să înțeleagă lecția asta la fel ca ei. Maureen este cea care pare să ducă tradiția familiei mai departe. Vrea să fie un spirit liber, să trăiască de pe o zi pe alta, fără grija zilei de mâine. La fel cum face și mama ei.

E greu să privești niște oameni capabili care pur și simplu nu își doresc mai mult. Dacă ea a reușit să fie învățătoare, tind să cred că era capabilă de ceva. La fel și el. Nu mi s-au părut oameni needucați, nu erau analfabeți, nu erau fanatici religioși sau cine știe ce alte probleme psihice. Dar sufereau de o lene cronică. Atât de cronică încât le afecta și burțile, nu doar casa, familia și mintea. E peste puterile mele de a înțelege. Și totuși e posibil.

Cartea asta mă intrigă, chiar și când mă gândesc la ea.

Am acordat 5 stele pe Goodreads pentru că este o lecție de viață. Șocantă, intrigantă, dar este o realitate. Stilul foarte detașat a lui Jeannette de a povesti toate acele întâmplări din copilărie are tendința de a te detașa emoțional de subiect. Fără pic de sentiment, fără să spună ce a simțit. Doar îți înșiră o listă lungă de întămplări, fără suflu, până realizezi dintr-o dată că povestea e reală. Nu e doar o înșiruire și atât. Poate pentru că totul încă mai doare. Poate pentru că încă își mai iubește părinții și nu vrea să doară ceea ce povestește. Mereu am avut impresia că, deși spune lucrurilor pe nume, oarecum are mare grijă de a nu da vina pe vreaun membru al familiei.

Recenzii de la alți cititori

• „Cartea este o lecție de viață menită să-ți deschidă ochii la situațiile grave care au loc în lume. Să apreciem lucrurile simple ca mâncarea de care avem parte zi de zi, de căldura și confortul locului numit „acasă”. Dacă sunteți în căutare de cărți doar de acțiune și mister, nu e cartea potrivită pentru voi, dar eu spun că merită să citești și să reflecți asupra ei.” – cititor Libris
• „Un roman autobiografic pe care cu greu îl lași din mână. Îmi doresc să pot găsi și celelalte titluri ale autoarei.” – cititor Emag
• „Credeam că voi citi o altă carte. O carte simplă, o poveste. Nu știam că această carte mă va împărți în trei, că mă va face să retrăiesc anumite etape ale vieții mele. Castelul de sticlă este cartea în care nimic nu este ascuns, totul e la vedere, este limpede și spus atât de simplu. Nu există cuvinte frumoase. Există doar niște copii și doi părinți pe care i-am catalogat drept iresponsabili și egoiști. Există multă suferință, dar există și multă iertare. Nu cred că autoarea ar fi putut să scrie cu atâta liniște toate acele atrocități. I-a iertat, nu i-a condamnat. A vrut să spună și altora povestea lor. Povestea în care se salvează cine poate și cine vrea.” – Anca și cărțile
• „Nu știu dacă e chiar o carte pe care să o citească oricine, dar e o carte excepțională despre abuz, relația tată-fiică, alcoolism. Eu nu am simțit-o chiar ca pe un volum de memorii care să inspire (cum a fost în cazul Învățare), dar poate fi citită și în cheia asta, în funcție de experiențe.” – Blog de Idei
• „Castelul de sticlă de Jeannette Walls este povestea care îți frânge inima. Am văzut filmul înainte de a citi cartea. Și totuși, povestea m-a surprins și de această dată. Una e să privești, alta e să ai acces la emoțiile personajelor. Povestea te șochează pe alocuri. Deși unele pasaje te fac să zâmbești, următoarele rânduri îți aduc lacrimi în ochi.” – Mihaela Curea de la DeWeekend
• „Castelul de sticlă este chiar o carte bună, puternică, care rămâne cu tine mereu. Am învățat multe din ea, mi-a răspuns unor întrebări pe care nici nu știam că le am, am înțeles, încă o dată, că oamenii pot trăi după voia lor atât departe de lume cât și în ea, dar fiecare doarme așa cum își așterne. Până la urmă cei din familia Walls și-au așternut bine și chiar dacă viața le-a fost grea, fiecare și-a găsit drumul și partea de fericire, iar până la urmă asta e tot ce contează. O recomand cu mare drag!” – Ion Valentin Ceaușescu de la Semne Bune

Despre autoare – Jeannette Walls

O parte a vieții tocmai v-am spus. Născută în anul 1960 în Phoenix, Arizona, a absolvit Barnard College și este jurnalistă și scriitoare în prezent. Prima carte publicată a fost Dish: The Inside Story on the World of Gossip, însă s-a făcut remarcată în întreaga lume atunci când a publicat cartea de memorii Castelul de sticlă, în anul 2005. În 2008 a publicat o altă carte despre memorii, de data aceasta povestea bunicii sale din partea mamei, Lily Casey Smith, intitulată Half Broke Horses.

În 2013 a publicat Steaua de argint, carte care se găsește tradusă și în limba română. Este o ficțiune, povestea a două surori curajoase, cu o mamă artistă și cu situație financiară precară. Se mută la unchiul lor, muncesc la o fabrică unde le-a luat un maistru obsedat de putere și abuziv. Povestea pare inspirată foarte mult din ceea ce a trăit Jeannette împreună cu sora ei mai mare, Lori.

Anul acesta Jeannette a publicat Hang the Moon, numită de Oprah Daily, Elle și LitHub ca fiind una dintre cele mai așteptate cărți din 2023. Cartea prezintă povestea lui Sallie Kincaid, o fetiță de opt ani care trăiește cu tatăl ei, un bărbat puternic. Despre mama ei nu își amintește mare lucru, ea a murit după o ceartă violentă cu tatăl ei. Duke Kincaid s-a recăsătorit, iar împreună cu noua soție are un băiat, Eddie. Pe când Sallie vrea să îl învețe pe fratele ei mai mic să se comporte ca și tatăl lor, să fie un bărbat puternic, are loc un accident. Sallie este izgonită. Se întoarce acasă după nouă ani, hotărâtă să își recapete locul în vechea familie. Însă descoperă lume a fărădelegilor și plină de conflicte, până devine și ea un contrabandist îndrăzneț. Și din nou putem observa influențe din copilăria autoarei.

Goodreads – Facebook – Instagram – Website

Ecranizarea cărții – Castelul de sticlă

Același titlu a primit și filmul apărut în anul 2017, regizat de Destin Daniel Cretton. Rolul lui Jeannette este jucat de Brie Larson. Filmul este bine regizat, bine interpretat. Și totuși…

Părerea mea după ce am citit cartea a fost contrarie cu părerea unui coleg de servici care văzuse doar filmul. Și m-am gândit să îți spun ambele păreri. Filmul mi s-a părut bun, a încercat anumite scene să le introducă, însă comparativ cu carte, eu mi-aș fi dorit mai mult. Accentul a fost pus mai mult pe incidente mici și pe ceea ce este familia în prezent. Cel puțin așa am perceput eu. Lipsesc o mulține de lucruri. Și cele care apar mi s-au părut îndulcite. Personal, aș fi văzut cartea transpusă într-o mini-serie, nu film de 2 ore. Am avut mereu senzația că filmul nu a apucat să spună nimic din întâmplările reale. Familia nu pare să se mute atât de des, copii nu sunt molestați, ceilalți copii nu se comportă urăt cu ei. Familia nu o pierde pe Jeannette din mașină. Jeannette nu lucrează la magazinul de bijuterii, nu arată cum își adună copii banii. Renovarea aceea a casei apare ca o glumă, față de ce a descris autoarea în carte. Și acum sunt revoltată câte întămplări și sentimente au fost pur și simplu ignorate în film. Copii nici nu apar la școală, deși sunt pasaje din carte care te dor de-a dreptul.

Părerea colegului care nu citise cartea a fost diferită. Filmul i s-a părut genial, perfect, demn de văzut. Și oarecum îi dau dreptate. Merită văzut. Dar ca un film bun oarecare, nu ca o ecranizare a cărții. Pentru că redă atât de puțin din cele aproape 400 de pagini.

E bun sau nu filmul? Fiecare decide, fiecare simte altfel și interpretează altfel. Eu cred că merită să vă uitați. DAR nu în detrimentul cărții. Asta e clar!