Ce am învățat din cărțile citite 1 lindemona
Books

Ce am învățat din 3 cărți puternice: Neortodox, Maree înaltă și Împăratul muștelor

Una dintre cele mai dragi serii de articole pe care le scriam pe blog era „Ce am învățat din cărțile citite”. Din păcate, am pierdut articolele vechi, dar revin cu drag să scriu o serie nouă. Îmi place să citesc în timpul liber, iar fiecare carte vine cu o lecție, cel puțin. Lectura ne oferă posibilitatea de a ne dezvolta, de a învăța lucruri noi, de a descoperi lumi noi. Indiferent de care ar fi genul cărții citite, la final putem extrage câteva idei interesante.

Împăratul muștelor de William Golding

Am început anul cu această carte, nu tocmai potrivită după tot sezonul de sărbători și happy-end-uri. Daaar… cartea este și interesantă, și plictisitoare, și ciudată. E un mix de sentimente când o parcurgi. Deși nu pot spune că înțeleg de ce este atât de lăudată. Poate din cauza subiectului abordat în raport cu perioada în care a apărut (1954). Totuși sunt câteva aspecte care mi s-au părut interesante și demne de reflecție. E interesant să analizezi cum acei copii naufragiați pe o insulă pustie, fără adulți în preajmă, aleg să se organizeze. Cum își aleg un lider care să-i țină uniți. Și totuși, apare cineva mai dornic să preia puterea și conducerea cu orice preț și reușește să-i manipuleze și să-i dezbine. Cred că se potrivește cumva acestei perioade prin care trece România în momentul de față. Ar fi o metaforă potrivită dacă facem o paralelă între cele două situații.

Concluzie: povestea este ciudată, dar analizată din punct de vedere psihologic, e extrem de interesantă.

Dacă nu ați citit, mai vreți mai multe detalii despre poveste, vă aștept pe recenzia cărții.

PS: Cartea se găsește în majoritatea librăriilor, anticariatelor sau bibliotecilor. Eu vă las link pe Bookzone.

Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman

Am văzut pe Netflix serialul cu același nume, „Neortodox”. Nu m-a atras. Apoi am fost la întâlnirea de la biblioteca orașului – avem un bookclub și ne vedem cam o dată pe lună. Acolo, o fată a vorbit pe scurt despre cartea Neortodox. Mi-a stârnit interesul faptul că cel care a pus bazele hasidismului provine din…. Satu Mare! Da, ai citit bine. Hasidismul este o ramură a iudaismului ortodox, iar secta Satmar este una dintre cele mai mari și mai conservatoare. Fondatorul acestei secte este rabinul Joel Teitelbaum, iar denumirea vine chiar de la orașul său natal, Satu Mare.

Pfoai! Informațiile astea au fost pentru mine exact ce aveam nevoie ca să citesc cartea pe nerăsuflate, apoi să văd, într-un maraton, și serialul. Te-am făcut curios/curioasă? Stai că e doar începutul. Nici nu am de gând să fac acum o recenzie, aceasta o găsești într-un alt articol. Doar vreau să-ți stârnesc curiozitatea.

Așadar, Deborah – autoarea – ne spune povestea ei, într-o autobiografie impresionantă. Este o tânără din Brooklyn, crescută în comunitatea hasidică ultraortodoxă. Mama ei părăsește hasidismul, iar tatăl, având probleme psihice, nu se poate ocupa de ea. Bunicii o cresc în spiritul credinței lor adânc înrădăcinate. Această sectă este extrem de strictă în privința educației, îmbrăcămintei, comportamentului – totul este riguros reglementat. La doar 17 ani, Deborah este forțată să se căsătorească cu un băiat necunoscut, din aceeași comunitate.

Lecțiile învățate?
Această carte este o lecție în sine: despre curaj, despre religii ultra-conservatoare, despre tradiții și despre puterea de a-ți urma calea spre libertate. Povestea ei m-a tulburat. Să realizezi că există oameni care trăiesc lângă New York, dar nu știu nimic despre lume, nu tânjesc după libertate – este șocant.

Totuși, dacă privim mai profund, e clar că uneori e greu să treci peste limitele impuse de societate, să ieși din zona de confort. O poveste care te face să apreciezi ceea ce ai și să înțelegi cu adevărat ce înseamnă libertatea.

Cu siguranță merită citită.
Las aici și un citat memorabil:

Nu mi-am dorit niciodată o viață diferită — doar libertatea de a alege.” – Neortodox de Deborah Feldman

PS: Cartea o găsiți pe Libris în limba română sau în limba engleză.

Maree înaltă de Cilla & Rolf Börjlind

O carte pe care nu aș fi ales să o citesc dacă nu eram în bookclub-ul Ștefanei Peev. Fetele au propus cartea și am fost sigură că trebuie să încerc. O carte super bine scrisă, cu o poveste încălcită. E extrem de greu să îți dai seama cine este făptașul, chiar și de la jumătatea acțiunii. Deja spre final începi să bănuiești ceva. Tocmai asta face ca lectura să fie anevoioasă de la început. Dar vă asigur că merită.

Olivia Ronning este o tănără, studentă la Academia de poliție, iar pentru tema de absolvire primește rezolvarea unui caz vechi de 20 de ani. Cazul unei tinere însărcinate, găsită moartă și îngropată în nisip în timpul unei maree înalte. Olivia iubește astfel de cazuri, iar acesta devine mai special pentru că a fost implicat și tatăl ei. În paralel, descoperim lumea oamenilor fără adăpost, din care face parte și fostul detectiv Tom Stilton. O lume în care încep să aibă loc crime regulate, cu făptași necunoscuți. Povestea devine mult mai complexă pe parcursul cărții.

Avem o mulțime de lecții în carte. Prima lecție este oferită de Olivia și dorința ei de a rezolva cazul cu orice preț. Nu se mulțumește cu răspunsuri evazive, nici cu refuzuri. Este curajoasă și extrem de hotărâtă. Își face viitoarea meserie cu sărguință și devotament. Iar asta duce la următoarea lecție: adevărul iese la iveală. Mai devreme sau mai tărziu, destinul e cel care scoate adevărul la suprafață.

Toată povestea este încălcită, deși la prima vedere poate nu pare chiar atât de complicată. Iar la final descoperim că de multe ori aparențele înșeală. Iar adevărul este mereu la mijloc. Trebuie să cunoști toată povestea, din mai multe surse, ca să poți să spui cu adevărat că știi exact ce s-a întămplat. Altfel, cunoști doar o parte, iar concluziile pripite s-ar putea să nu fie în concordanță cu realitatea.

PS: Cartea o puteți cumpăra de pe Bookzone

Concluzia

Avem 3 romane care înglobează totul: politica, civilizația vs instincte primitive, psihologia umană, religia, extremismul, condiția femeii în lume, dorința spre libertate, mister, crimă, detectivi, oameni ai străzii, invidie, adevăr etc. În cele trei cărți am reușit să vă ofer cam din toate picanteriile unei lecturi reușite. Cu siguranță la final puteți trage linia și puteți descoperi o mulțime de idei faine, rămăneți cu ceva solid și util. Acum sper doar să vă placă alegerile de astăzi. Aștept și părerea voastră despre cărți.

Ție ți-a plăcut vreo carte din cele trei? Care și de ce? Ce citești acum?