recenzie eu sunt malala yousafzzai
Books

Recenzie – Eu sunt Malala de Malala Yousafzai

O poveste tulburătoare despre ambiție, puterea educației, despre apărarea drepturilor și terorism. Cam așa putem rezuma povestea Malalei Yousafzai, în linii mari. Eu sunt Malala este o carte care te pune pe gânduri, îți crește pulsul și te trezește la realitate. O realitate sumbră în care realizezi că într-o lume atât de modernă cum se pretinde a fi, există lupte atât de crâncene pentru drepturi elementare din viața noastră.

O lectură super captivantă, în care descoperi problemele grave din Pakistan și împrejurimi. Este șocant când descoperi cât de diferite pot fi mentalitățile oamenilor din lumea-ntreagă. În viața noastră de zi cu zi nu sesizăm cât de norocoși suntem că ne-am născut într-o țară pașnică, că avem diverse drepturi, că nu suntem persecutați și îngrădiți. E șocant cât de multe a putut să îndure Malala, copil fiind, doar pentru a beneficia de educație, un lucru atât de elementar în rândul nostru. Cât de mult a luptat ea și tatăl ei pentru cunoaștere și pentru un singur drept: educație pentru femei.


– Eu sunt Malala, Malala Yousafzair

malalaquote2

Povestea pe scurt

În cartea Eu sunt Malala, autoarea povestește despre viața ei, încă de la naștere. Malala a avut norocul de a se naște într-o familie frumoasă și cu o gândire atipică celei obișnuite din Pakistan. Tatăl ei a fost bucuros că are față și chiar a rugat cunoscuții să se comporte cu ea cum se comportau la nașterea unui băiat. Pakistanul este o țară în care femeile nu au mare rol, ele trebuie să se ocupe de gospodărie și de copii. Iar nașterea unei fete în familie nu este deloc o bucurie.

Însă familia Yousafzai este diferită. Tatăl Malalei este director de școală, un om cu suflet bun, care își dorește pentru fiica lui o educație bună și aceleași drepturi cu bărbații. Astfel că el o susține să mergă la școală și să învețe, chiar și atunci când talibanii încep să pună stăpânire pe Valea Swat și să anuleze orice drept al femeilor.

Malala cu tatăl său continuă să lupte pentru drepturile femeilor la educație. Malala merge la școală pe ascuns. Apoi când simt că situația din zonă se înrăutățește, la doar 11 ani, Malala acceptă să scrie sub anonimat, sub pseudonimul de Gul Makai, despre dreptul la educație al femeilor din Pakistan pentru un blog al BBC-ului, direct în limba urdu. Îndrăzneala care era să îi aducă moartea.

Într-o zi din octombrie 2012 când se afla în autobuzul școlii în împrejurimile orașului natal Mingora, șoferul a oprit brusc, iar în autobuz au urcat niște talibani. Au tras direct către Malala, nimerind cu glonțul în capul ei și în umăr. Malala a fost dusă de urgență la cel mai apropiat spital, fiind transferată apoi cu avion militar la un important spital militar din Pakistan.

Atacul talibanilor asupra copilei de doar 14-15 ani pe atunci a făcut repede înconjurul lumii și a stârnit valuri de acuzații. Astfel, familia Yousafzai a reușit să obțină transferul lui Malala la spitalul „Queen Elizabeth” din Birmingham, Marea Britanie. Malala și-a revenit din comă după o săptămână. La 17 ani a primit Premiul Nobel pentru Pace.

fs1600x1200px Swat Pakistan 14
Valea Swat din Pakistan

Părerea mea

Ambiția Malalei este una extraordinară. Copilă fiind de 9-11 ani, a luptat mai aprig decât un adult pentru educația femeilor din Pakistan. Iar totul s-a întâmplat sub îndrumarea tatălui său. Pentru că acesta a fost singurul om care a susținut-o cu îndărjire în această luptă. Deși este de apreciat toată relația dintre tată și fiică, mă întreb dacă tatăl avea aceași putere dacă Malala era băiat. Oare putea să o susțină cu aceași îndărjire dacă nu era fată?

Pe lângă povestea Malalei, cartea este o descoperire despre Valea Swat din Pakistan, tare frumos descrisă. Despre drepturile femeilor din Pakistan. Despre atacurile și abuzurile talibanilor atunci când pun stăpânire pe zonă. Despre viața femeilor în general, atât de lipsită de sens și însemnătate.

Citate din Eu sunt Malala

Tata mi-a spus că talibanii le interziseseră femeilor până și să râdă sau să poarte haine albe, fiindcă albul era culoarea bărbaților. Femeile erau închise și bătute fie și numai pentru că își vopseau unghiile cu ojă.

Eram fată, într-o lume unde nașterea unui băiat era sărbătorită cu focuri de armă, iar fiicle sunt ținute ascunse, singurul lor rost fiind să gătească și să aducă pe lume copii.

În timp ce băieții și bărbații erau liberi să meargă unde voiau, eu și mama nu puteam să ieșim decât însoțite de vreo rudă de sex masculin, care putea fi chiar și un băiețel de cinci ani! Așa spune tradiția.

În ziua când m-am născut, oamenii din sat au compătimit-o pe mama și nimeni nu l-a felicitat pe tata. Am venit pe lume în zori, când se stingeau ultimele stele. Noi, paștunii, consideram că e un semn bun.

Extremiștilor le este fricp de cărți și pixuri, puterea educației îi înspâimăntă. Le este frică de femei.

Ne dăm seama cât sunt de importante vocile noastre doar atunci când nu ni se dă voie să vorbim.

un7952210 20220919 lf 1683

Detalii despre carte și de unde pot cumpăra

Scriitor: Malala Yousafzai
Proveniența autorului: Pakistan
Număr pagini: 324
Prima publicare: 2012 – 1 noiembrie
Acțiunea se petrece în Pakistan
Personaje principale: Malala Yousafzai
Gen: literatură universală, non-ficțiune, autobiografie, biografie, feminism, istoric

Cartea o poți găsi în biblioteci, dar și online pe Scribd (format PDF), Libris, Cărturești, Bookzone, Librărie.net, Cartepedia.

Ce spun alții despre carte

Îmi place, îmi place mult. Este o carte bună spre foarte bună. Nu este o carte de povești ci o carte care îți explică clar, în față, ce s-a întâmplat într-o anumită perioadă, într-o anumită zonă. Afli detalii despre un neam de oameni la care ne uităm doar cu teamă, despre obiceiurile și viața lor de acolo. Afli printre altele cât de puțin au unii și atunci poate apreciezi mai mult ceea ce ai.” – InfraSunete.ro

Oricine citeşte această carte va face un pas, se va aşeza în bancă lângă Malala şi va scrie un plan bun pentru ca fiecare copil să meargă la şcoală, să înveţe şi să zâmbească. Sunt sigură că cele peste 300 de pagini, citite într-o zi, cu nerăbdare şi curiozitate vor avea un impact mare asupra tinerilor şi nu numai.” – Provocările Sofiei

O admir pe copila aceasta pentru tot curajul ei, citiți cartea, veți afla o bucățică din istoria Pakistanului, un stat în care oamenii speră să fie salvați, un stat în care doar câteva voci se aud, un stat care se teme, dar speră în tăcere.
Stilul nu e foarte colorat și nici nu impresionează prin figuri de stil, dar impresionează prin faptul că e direct, gândurile ei sunt clare și rostite cu un glas răspicat.
” – Bianca – Goodreads & Buburuza Bia

La o vârstă când copiii din alte părți ale lumii sunt preocupați de noile jocuri pe tabletă și de vedetele pop, Malala a devenit un simbol internațional al luptei pentru educație, pentru drepturile femeilor și, în general, pentru dreptate. Poate sună pompos dar, dacă îi citiți povestea, veți vedea cum lucrurile acestea poate abstracte capătă o concretețe dureroasă în Pakistanul contemporan, care se luptă pentru lucruri care nouă ni se par poate firești.” – Bookaholic

Malala Quote 10.10 Twitter 940x470 1